Deuteronom 1:19: “... am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă..”

De ce te miri că-ţi este greu,
Când e pustiu în jurul tău?
A nopţii beznă se coboară
Şi fiarele te înconjoară.
Nu ştii că n-ai ajuns în ţară?

De ce te miri c-ai obosit
Şi arşiţa te-a toropit?
Pustiul n-are umbră deasă,
Abia găseşti vreo mică oază!
Nu ştii că n-ai ajuns acasă?

De ce privirea nu-ţi fereşti
De vânturile nebuneşti
Ce mătură nisipu-n vale
Şi-ţi pune munţi înalţi în cale?
Ţi-e dor de pacea ţării tale?

Te arde setea ca un foc
Şi nu găseşti de-odihnă loc.
Nu sta în disperare-adâncă,
Numai puţin mai rabdă încă
Şi va ţâşni apa din stâncă!

Pustiu-i înfricoşător,
Cu şarpele-i otrăvitor.
Te iei după fata –morgana?
Opreşte-te şi leagă-ţi rana,
Iar dimineaţa strânge-ţi mana!

Vezi caravane de străini
Cu dromadere şi asini?
Să nu te-aştepţi să te salute,
Ori la nevoie, să te-ajute!
Vezi-le feţele urâte!

Ei doar ucid şi jefuiesc,
Nu vin să-ţi dea un sfat frăţesc!
Îmbracă-te-n armură, iute
Şi scoate arme cât mai multe,
Căci vei avea parte de lupte!

Pustiu-i mare şi grozav,
Dar te transformă-ntr-un om brav,
Cu judecată înţeleaptă,
Ca să primeşti rasplată dreaptă
În ţara păcii ce te-aşteaptă.

Acolo vei ajunge, ştiu!
Căci ţi-a promis Hristos cel viu!
Atunci, cu faţa radioasă
Şi cu o inimă voioasă
Vei zice: “Am ajuns acasă!”